Un bărbat în vârstă de 31 de ani a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ în localitatea Dăbuleni, din județul Dolj. În zonă se executau lucrări la rețeaua de canalizare, iar bărbatul a fost prins la o adâncime de peste 4 metri.
Pentru salvarea bărbatului, la fața locului au intervenit o autospecială de descarcarere, un autocamion dotat cu container multirisc, o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Dolj, dar și un buldoexcavator.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, victima a fost scoasă de sub malul de pământ, dar echipajul medical de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul acesteia. Colegii săi au reușit să se salveze la timp.